Fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, Antonia, a vorbit, în cadrul emisiunii „Chefi la cuțite”, de la Antena 1, despre relația pe care o are cu artistul, după divorț.
Antonia Ștefănescu s-a descris drept ”mamă cu normă întreagă” în cadrul ediției 16 din sezonul 9 Chefi la cuțite, în care a venit din pură pasiune.
„Știu că nu sună fine dining și probabil nici n-o să arate a fine dining, dar este foarte gustoasă, garantez,” a declarat Antonia atunci când a intrat în bucătăria Chefi la cuțite.
Așadar, Antonia și-a propus să gătească un preparat care nu e văzut atât de des pe mesele din România – ciorbă deasă de porumb, cu pui și chimen.
”Îmi place să gătesc, mă relaxează, îmi place când văd ce iese. Dar, de fapt, iubesc să mănânc,” a continuat ea.
Ea a mai vorbit și despre relația pe care o are, acum, cu Andrei Ștefănescu. „Poate sună a clișeu, dar relații foarte bune. Adică în continuare ne vizitează aproape zilnic, își petrece timpul cu Ayan. Încă îi servesc mâncarea la masă. Partea asta nu s-a schimbat”, a spus Antonia, la Antena 1.
Chef Cătălin Scărlătescu a fost cel care a recunoscut-o pe Antonia atunci când a intrat pe ușă și aceasta a povestit despre dorința ei de a-și întemeia propria familie, alături de Andrei.
”Mi-am dat seama din prima că este un bărbat lângă care pot să fac asta. Și el și-a dorit asta,” a dezvăluit Antonia, care a spus că și-a dprit să aibă viața ei, familia ei și un coteț de găini. ”Le-a făcut pe toate, în afară de găini. Adică, sincer, încă îi reproșez că nu mi-a făcut cotețul de găini în curte”, a mai spus ea.
Cântăreţul Andrei Ştefănescu (trupa Alb Negru) a dezvăluit, în noiembrie anul trecut, că el şi soţia lui, Antonia Ştefănescu, au divorţat pe cale amiabilă, după şapte ani de căsnicie.
Cei doi au împreună un băieţel, Ayan, care a rămas în custodia mamei. Cântăreţul a mărturisit că decizia de a divorţa a fost una de comun acord şi s-a produs la notar, pe cale amiabilă.
„Dragii noştri, după cum bine ştiţi, mereu am fost discreţi cu evenimentele din familia noastră, lucru pe care l-am făcut şi acum. Din respect pentru voi am hotărât că este momentul să vă informăm despre situaţia noastră, pentru a nu exista neînţelegeri.
După 7 ani de relaţie, o poveste frumoasă de dragoste şi o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne despărţi.
În luna septembrie am finalizat divorţul la notar pe cale amiabilă şi am căzut de acord asupra tuturor deciziilor care îl privesc pe Ayan şi nu numai. Antonia şi Ayan locuiesc în continuare în casă noastră, îi vizitez aproape zilnic şi ne petrecem timpul împreună”, transmitea atunci cântăreţul, pe pagina sa de Facebook.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.